Adrenalin Park este locația perfectă pentru a crea o experiență unică celor dragi, colegilor, partenerilor și clienților. Situat în apropiere de Cluj-Napoca, lângă așezarea Casele Micești, parcul de aventură este o destinație ideală pentru familii, grupuri școlare și grupuri turistice.

Activitățile din cadrul parcului de aventură se derulează exclusiv outdoor și sunt adaptate în funcție de sezon. Astfel, veți descoperi activități practicabile în sezonul cald (martie – octombrie) și activități practicabile în sezonul rece (noiembrie – februarie). Vârful sezonului de aventură este în perioada iunie – august, perioada vacanțelor pentru copii și concediilor de vară.

Haideți să parcurgem activitățile disponibile.

Activități de aventură potrivite pentru sezonul cald

Prin arhitectura sa, Adrenalin Park poate găzdui până la 200 persoane simultan pe trasee. Fie că aveți o echipă de 10 persoane sau una de 400 persoane, locația permite conceperea unor evenimente outdoor de excepție, unde fiecare se va simți provocat și implicat.

Aniversări private

Zilele de naștere sunt momente speciale din viața fiecărei persoane ce merită o atenție specială. În cadrul Adrenalin Park puteți petrece spectaculos cu familia și prietenii: trasee provocante, momente de bucurie însoțite de bunătăți delicioase în zona teraselor amenajate în jurul cabanei turistice.

Petreceri pentru copii

Construiți un eveniment fantastic pentru copiii dumneavoastră și lăsați-i să guste aventura! Copiii împărtășesc o energie enormă când sunt angrenați în activități în aer liber. Cele câteva trasee de aventură pentru copii vor fi distractive, angajante și provocante. De la copii de 4 ani până la adolescența timpurie, copiii se vor bucura cu siguranță de aceste activități! Zilele de naștere au un format special cu surprize din partea noastră!

Evenimente de companie

Imaginați-vă un eveniment de o zi sau jumătate de zi în aer liber, în mijlocul pădurii și al unui peisaj de poveste! Invitații pot fi organizați în echipe și distribuiți pe traseele de aventură astfel încât toată lumea să guste adrenalina! În plus, se pot organiza mai multe tipuri jocuri în aer liber, iar concursurile pot deveni deliciul evenimentului.

Excursii școlare

Parcul de aventură de lângă Cluj este locul potrivit pentru o excursie școlară. Ieșirile cu colegii de clasă întăresc simțul de apartenență la grup, leagă prietenii între colegi și îi ajută să se descopere într-un mediu propice dezvoltării armonioase. Sub supravegherea monitorilor parcului de aventură, elevii vor fi îndrumați și încurajați să parcurgă traseele de aventură.

Team building

Programele de team building de la Adrenalin Park sunt variate și adaptate tuturor categoriilor de vârstă și pregătire fizică. Se poate opta pentru programe de o zi, de jumătate de zi sau doar câteva ore. Pe lângă traseele de aventură și tirolienele spectaculoase, invitații se vor putea bucura de circuitul de jocuri de echipe și alte ateliere concepute pentru întărirea spiritului de echipă.

Evenimente Adrenalin Park

Evenimentele marca proprie sunt cuprinse într-un program special destinat sărbătoririi anumitor momente. Petreceri de sezon, concursuri live, evenimente tematice – toate vor fi comunicate cu regularitate, astfel încât să vă puteți alătura!

Activități de aventură potrivite pentru sezonul rece

Toamna și iarna sunt anotimpuri potrivite pentru activități de aventură, cu condiția să fim echipați corespunzător. Parcurgerea traseelor suspendate în copaci este distractivă printre culorile pitoresti de toamnă sau prin albul specific zăpezilor din Făget.

Team building toamnă/iarnă

Sezonul rece este potrivit pentru mișcare în aer liber pe circuitul de echipe și traseele de aventură! Team building-ul va fi realizat în diferite formate, în funcție de membrii echipei și durata șederii în parcul de aventură.

Excursii școlare de toamnă/iarnă

În perioada noiembrie – februarie, grupurile școlare sunt binevenite la Adrenalin Park. Bineînțeles, ne adaptăm la condițiile meteo și ne programăm din timp vizita la parcul de aventură. Copiii s-ar juca oricând în aer liber, haideți să îi încurajăm.

Evenimente outdoor

Toamna și iarna ne bucurăm de culorile vii sau de albul strălucitor din jur! Încurajăm practicarea aventurii în sezonul rece deoarece oxigenarea și mișcarea ne dau o energie bună! Bineînțeles, o masă caldă se va putea organiza în interiorul cabanei turistice Adrenalin Park

Facilități

Terase outdoor
3 terase disponibile

Preparate calde
Pizza, burgers, diverse

Parcare
neamenajata, chiar lângă parc

Trasee de aventură
pentru adulți și copii

Loc de joacă
pentru cei mici