La Adrenalin Park învățăm prin practică efectivă. Ne cățărăm prin copaci, alunecăm pe tiroliene, depășim obstacole, ne plimbăm prin pădure și observăm plante, animale și păsări. În septembrie 2016, cu ocazia începerii unui nou an școlar, invităm clasele nou formate și cele deja consolidate să vină la escaladă pe traseele cu obstacole din parcul de aventură, din Felacu, de lângă Casele Micești. Programul “Back to school. Back to adventure!” este dedicat școlarilor din clasele I- IV și elevilor din clasele V – XII. Bineînțeles și grădinițele sunt binevenite în program.
1.Bucurie în natură pe traseele de aventură de la Adrenalin Park
Pentru un bun start în noul an școlar, este util să creați contextul în care colegii de clasă să se poată cunoaște mai bine și interacționa informal. O activitate precum escalada în copaci, aduce un element de noutate și un simț de autoîmplinire și autodepășire al micilor aventurieri. Bucuria emanată de grupurile de școlari și elevi care participă la aceste activități este contagioasă!
2.Deprinderi noi dobândite la escalada pe trasee forestiere înalte
Fiind încă o activitate nouă în România, escalada pe trasee forestiere înalte aduce tinerilor o compentă de învățare și dezvoltare personală considerabilă!
Iată ce vor învăța școlarii și elevii la Adrenalin Park:
- Utilizarea echipamentului tehnic: ham de alpinism, carabiniere autoblocante și scripete
- metode de autoasigurare și reguli de siguranță
- tehnici de deplasare pe traseele cu obstacole și pe traseele tiroliene
- deplasarea în autonomie pe traseele de aventură
3.Programul „Miile de minuni ale naturii – casă de joacă interactivă”
Organizat de asociația “APÁTHY ISTVÁN EGYESÜLET” în colaborare cu Adrenalin Park şi Facultatea de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, proiectul „Miile de minuni ale naturii – casă de joacă interactivă” aduce o nouă perspectivă asupra valorilor științei și valorilor naturale.
Prin acest program tinerii vor învăța:
- despre flora și fauna specifică masivului Feleac și pădurii Făget
- elemente de protecția mediului
- utilizarea instrumentelor de analiză și observare precum: lupa, microscopul, binoclul, etc.
4.Jocurile de echipă organizate de Adrenalin Park
Pentru elevii din gimnaziu și liceu, organizăm circuite de jocuri de echipă prin care tinerii descoperă:
- importanța echipei
- importanța planificării
- metode de comunicare și cooperare
- tehnici și metode de orientare în spațiu
- Cunoștințe noi dobândite prin vizita la Adrenalin Park
Deoarece complexul Adrenalin Park se compune din perimetrul dedicat escaladei în copaci și o cabana turistică, vizita ghidată la amplasament va oferi informații despre:
- arhitectura organică
- traseele forestiere la înălțime
- soluții ecologice de funcționare în mijlocul naturii
- metode de protecție a mediului
Programul “Back to school. Back to adventure!” prevede reduceri de grup și accesul gratuit al coordonatorilor activității. Durata programelor variază între 2 și 4 ore, în funcție de scop și solicitare.
Pentru informații și rezervări, vă rugăm sunați la 0732 040 434 sau scrieți-ne pe office@adrenalinpark.ro