0371 040 434 0732 040 434

Începând cu data de 3 aprilie 2015, Adrenalin Park invită grupurile de școlari și elevi la aventură pe traseele aeriene. Totodată, săptămâna 6-10 aprilie 2015 este dedicată programului “ Școala altfel”, ocazie cu care ne bucurăm de rezervările deja efectuate de către instituțiile de învățământ. Bineînțeles, în spiritul promovării mișcării în aer liber și tehnicilor de cățărare pe trasee suspendate între copaci, programul special conceput pentru grupurile școlare va fi menținut pe parcursul întregului sezon de aventură 2015.

Grupurile organizate de către unitățile de învățământ public și privat vor beneficia de acces în parc cu reducerea de grup (min. 10 persoane). Coordonatorul grupului va avea acces gratuit, iar însoțitorii vor beneficia și ei de reducerea de grup.

Școlarii din clasele I – IV și elevii din clasele V – XII vor avea ocazia să:

– Învețe tehnici de manevrare a echipamentului tehnic (ham, carabiniere, scripete)

– Asimileze tehnici de asigurare în traseele de aventură

– Probeze tehnici de deplasare pe traseele aeriene

– Să își descopere propriile abilități fizice

– Să cunoască mai bine colegii de clasă

– Să trăiască o experiență memorabilă alături de colegi

În plus, organizatorii vizitelor în cadrul parcului de aventură sunt stimulați să solicite colaborarea echipei Adrenalin Park pentru urmărirea experienței din parcul de aventură prin concursuri și activități tematice:

-concursuri foto pe tema legate de parcul de aventură

-concursuri de creație literară, în baza experienței din cadrul Adrenalin Park

-concursuri de pictură și desen, în urma parcurgerii traseelor de cățărare în copaci

-concursuri sportive chiar în cadrul parcului de aventură

 

Vă asigurăm de oferirea tuturor condițiilor de siguranță necesare și de cooperare pentru toate inițiativele dumneavoastră. Suntem deschiși propunerilor cadrelor didactice și coordonatorilor grupurilor organizate.

Pentru rezervări și detalii suplimentare vă rugăm să ne contactați direct prin mail – office@adrenalinpark.ro sau telefon: 0744.179.120.